« Pagina anterioara Cuprins Pagina urmatoare »

[Pagina 187]

[Pagina 188]

[Pagina 203]

[Pagina 204]

În anul 1940, când Rabinul Dr. Alexandru Şafran avea doar 29 de ani, a fost ales Mare Rabin al evreimii din România. El a slujit în vremea furtunii teribile care a nimicit zeci de milioane de oameni. În cei opt ani de activitate, din 1940 până la sfârșitul anului 1947, au avut loc cele mai dificile evenimente care au lovit evreimea din Europa Centrală și de Est. Milioane de evrei – bărbați, femei și copii – au fost uciși, iar urmele lor au dispărut. Sute de ani de cultură și tradiție au fost aproape complet distruse.

În epoca Holocaustului, o parte a comunității evreiești din România a fost salvată. Jumătate din populația evreiască a fost pierdută în exil, în muncă silnică, în exterminare și în torturi cumplite. Marele Rabin Dr. Alexandru Șafran a acționat pentru salvarea poporului evreu. Datorită muncii, curajului, devotamentului și angajamentului său, o mare parte a populației evreiești din România a fost salvată.

Epoca Holocaustului a început la câteva luni după ce el a fost ales să slujească. La începutul lunii iulie 1940 a avut loc un pogrom în orașul Dorohoi, unde 200 de evrei și-au pierdut viața. Un alt pogrom a avut loc la București, capitala țării, în ianuarie 1941. Până la sfârșitul lunii iunie 1941, a avut loc un alt pogrom la Iași, unde aproximativ 12.000 de evrei au fost uciși. Bărbați, femei, vârstnici și copii și-au găsit moartea, unii pe străzile orașului, alții în trenurile morții. Pogromul a fost înfăptuit de armata și poliția română, cu ajutorul germanilor.

În acele vremuri, mulți evrei din zona Basarabiei și din provinciile nordice ale Bucovinei au fost uciși. 40.000 de evrei au fost deportați din satele lor. La 21 iunie 1941, România a intrat în război alături de Germania nazistă. Până la data de 23 august 1944, când a fost răsturnat regimul pro-nazist al lui Antonescu, nenumărate crime și atrocități au fost comise împotriva poporului evreu. Evreimea din România s-a aflat sub amenințarea exterminării de către naziști pe toată durata războiului.

În această furtună s-a ridicat o speranță pentru evreii din România: Rabinul Dr. Alexandru Șafran. Deși era un bărbat tânăr, de aproximativ 30 de ani! A muncit din greu și a avut un impact semnificativ în favoarea evreilor. Cu mult curaj, a reușit să convingă și să obțină promisiuni de la persoane apropiate Patriarhului Ortodox al întregii Românii, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, și nu a ezitat să aleagă un grup de oameni alături de care a lucrat în condiții clandestine pentru a salva evrei. L-au sprijinit Regina-Mamă Elena, precum și câteva figuri publice din România, care nu erau infectate de boala antisemitismului.

Soția lui l-a ajutat, fiind ca un personaj dintr-un poem epic. Ea a creat o legătură cu persoane-cheie al căror ajutor era esențial pentru el. Când războiul s-a încheiat, războiul lui personal nu s-a încheiat. A fost nevoit să deschidă un nou război de apărare: un război pentru a se salva pe sine. Un război împotriva evreilor care lucrau la instaurarea regimului comunist, oameni din Comitetul Democrat Evreiesc. A reușit, în mod miraculos, să se salveze în ultimul moment. Rabinul, soția lui, fiica și fiul său au fost forțați să părăsească România.

Astăzi el este Marele Rabin oficial al Genevei (Elveția) și lucrează în cercetare și scrierea de cărți valoroase în domeniul Studiilor Iudaice. Este inclus printre liderii evrei ai lumii. Vizitează frecvent Țara Israelului și lucrează pentru Statul Israel. La Universitatea Bar-Ilan a fost înființat un post academic pentru studiul Cabalei care poartă numele său.

Note ale traducătorului:

1. Scris în ebraică: שליט״א Shlita este un titlu onorific pentru rabini, care se traduce prin „să trăiască mulți ani buni și îndelungați, amin”. Return

[Pagina 205]

Profesorul Moshe Gil de la Universitatea din Tel Aviv se consideră originar din Bacău, deși a ajuns acolo împreună cu părinții săi abia la vârsta de cinci ani, venind din Bialystok (Polonia), unde s-a născut în 1921. Tatăl său a fost invitat la Bacău ca expert în industria textilă. Familia Gitler era bine cunoscută în oraș. Casa lor de pe strada 15 August era un centru al activităților evreiești și sioniste, iar Moshe cunoștea ebraica încă din copilărie.

Începând cu vârsta de 14 ani, tânărul Moșe a fost membru activ al organizației HaShomer HaTzair^[1], iar la 19 ani a fost secretarul mișcării naționale. Deoarece intenționa să emigreze în Eretz-Israel ca pionier, nu și-a continuat studiile academice în România, deși se număra printre cei mai buni elevi ai liceului de stat din Bacău. Abia după mulți ani și-a împlinit ambițiile de a studia și a obținut cele mai înalte titluri și funcții în lumea academică din Israel.

În 1942, când a organizat mișcarea clandestină în Bacău, a fost arestat, iar în procesul cunoscut sub numele de „procesul gardiștilor”, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare cu muncă silnică. În închisoarea Văcărești, a fost liderul de necontestat al „deținuților sioniști” și a participat la discuții aprinse cu deținuții evrei comuniști, care încercau să recruteze dintre prizonierii sioniști.

Pentru a ridica moralul camarazilor săi, Gitler a scris un cântec în ebraică, care a devenit imnul „prizonierilor Sionului”. Cântecul începea cu versurile: „Va veni ziua, ziua de primăvară / Soarele va străluci deasupra noastră / Și vom uita serile de asediu / Chipul îngerului va scăpa.”

Odată cu eliberarea României în 1945, Moshe Gitler s-a numărat printre cei care au refăcut mișcarea sionistă, fiind conducătorul liderilor organizației HaShomer HaTzair și secretarul organizației HeHalutz, o structură de tip umbrelă pentru tineretul pionieresc din România. A colaborat cu trimișii din Eretz Israel în privința imigrației, iar la sfârșitul anului 1945 a emigrat în Israel și s-a stabilit în kibbutzul Reshafim, în Valea Beit Shean. În anii ’60 a început studiile universitare, iar în 1970 obținuse deja un master în istorie evreiască la Universitatea din Tel Aviv și un doctorat la Universitatea din Pennsylvania.

Pe lângă faptul că este profesor titular la Universitatea din Tel Aviv, Moshe Gil deține și alte funcții importante, precum Director al Școlii de Studii Iudaice și Decan al Facultății de Litere. În anul 1989 a fost ales membru al prestigioasei asociații din Statele Unite, Academia Americană pentru Cercetări Iudaice (The American Academy for Jewish Research).

Profesorul Moshe Gil este considerat unul dintre cei mai mari cercetători ai istoriei evreilor în Diaspora în perioada Evului Mediu și în Țara Israel în epoca islamică. În calitate de cercetător invitat la Universitatea Cambridge, el se implică frecvent în studierea documentelor din Geniza din Cairo aflate acolo. De-a lungul anilor, a publicat numeroase articole și cărți în domeniul său de expertiză și a câștigat chiar și premii prestigioase, printre care Premiul Arnold Wiznitzer pentru cartea sa despre Țara Israel ^[2]) în prima perioadă islamică.

Prin activitatea sa sionistă în exil, munca sa de pionier în kibbutz și activitatea sa academică, Moshe Gitler-Gil reprezintă contribuția pe care evreii din România, în general, și cei din Bacău, în special, au adus-o și continuă să o aducă statului Israel.

Profesorul Gil este căsătorit cu Mausi^[3], asistentă medicală de profesie, și împreună au două fiice și nepoți.

Note ale traducătorului:

1. „Garda Tânără”; o mișcare de tineret sionistă socialistă fondată în 1913 Return
2. Publicată în ebraică sub titlul Eretz Israel în perioada musulmană timpurie (634–1099) Return
3. Porecla soției sale; numele ei real era Shoshana Return

[Pagina 210]

Doamna Landman, o poetă care a câștigat un loc respectabil în poezia israeliană și în limba română, s-a născut la Onești. Ea a dobândit o educație generală vastă în tinerețe și a învățat să cânte la pian și să cânte vocal, fiind înzestrată cu anumite talente și în acest domeniu.

Doamna Landman a făcut Aliya în Israel în anul 1960 împreună cu familia ei și locuiește în Netanya, unde trăiește și astăzi. În Israel, a publicat primul ei volum de poezii intitulat „Bucurie și Suferință”. Poezia ei exprimă entuziasm și dragoste față de poporul nostru, gânduri și sentimente, durere pentru trecutul nostru dificil și suferința profundă care ne-a însoțit timp de generații. Ea amintește tragedia vasului Struma, identificându-se cu agonia evreilor români pe parcursul chinurilor lor din timpul Holocaustului. În alte poezii,  exprimă eroismul soldaților IDF în luptele Israelului.

Într-o altă colecție, „Amurg” („Twilight” în engleză), publicată în 1981 la Tel Aviv, ea revine la aceleași teme apropiate sufletului ei. Ea a găsit mai multe surse de inspirație în problemele sociale, credința, tradiția din Israel și în lumea hasidică.

Devora Landman a scris poezii și în limba idiș și, uneori, și în limba ebraică. Ea a primit mai multe distincții:

• Medalia Mondială pentru Excelență – American Biographical Centre, Cambridge, Massachusetts.
• Medalia de Onoare – Certificat de Merit Comemorativ oferit de American Institute of Raleigh, Carolina de Nord.

Devora Landman s-a căsătorit cu rabinul David Landman din Netanya. Fiica lor este Malca, o pianistă și pictoriță talentată. Pe lângă ocupațiile sale de a picta și de a cânta la pian, ea a studiat în șase limbi: psihologie, educație, literatură și limba engleză. Devora Landman este o activistă publică în Netanya.

  Bacău, Romania     Yizkor Book Project     JewishGen Home Page

Copyright © 1999-2025 by JewishGen, Inc.
Updated 12 Aug 2025 by LA